Ochiul meu va studiaza prieteneste

Prietenii mei din copilarie stiu ca am obiceiul de a gesticula mult cand vorbesc. Nici unul nu se mai mira vazand ca dau din maini la fiecare cuvant rostit, ca pentru a exemplifica si a face usor de inteles sensul "discursului". Stiu, e un obicei prost, de care cu greu voi scapa. Spre norocul meu, cand mi-au facut poza de mai jos se gandeau la faptul ca paream pregatit sa plec pe munte si au surprins doar o mana ridicata. :) De fapt, nu plecam pe munte, ci undeva la tara, la parintii unui bun prieten. Poza a fost facuta pe o straduta din Ploiesti. Nu va grabiti sa ma intrebati de ce va tratez cu spatele. Am eu cateva obiceiuri rele, insa imi tratez cu respect prietenii, motiv pentru care, dupa ce veti observa ghiozdanul si felul in care gesticulez, puteti cobori mai jos, spre fotografia din care ochiul meu va studiaza prieteneste. :)))

Prieteni din copilarie

Am cunoscut persoane care se puteau lauda cu zeci de prietenii si m-am mirat mereu de talentul pe care il aveau de a se imparti in mii de parti, pentru a putea pastra prietenii stranse cu atat de multi oameni. Despre mine pot spune ca sunt o fire sociabila, imi fac repede prieteni, imi exteriorizez sentimentele, dar foarte rar ajung cu prietenia dincolo de o anumita bariera, impusa chiar de mine. Prefer sa acord toata atentia si prietenia mea celor cu care am copilarit si cu care am pastrat cele mai bune relatii. Sunt numai trei oameni, dar Oameni, cu O mare. Nu le voi da numele, pentru ca nu foloseste la nimic. Voi spune doar ca cel mai bun prieten al meu are blog. Scrie la fel de rar ca si mine. Are blog, dar nu are timp. De la el m-am molipsit si eu, de la el am luat microbul. Poate cand vom iesi la pensie vom avea mai mult timp si poate vom organiza chiar si concursuri intre noi, sa vedem care poate scrie mai repede si mai mult. Pana atunci, nu pot decat sa ii multumesc prietenului din copilarie pentru ca mi-a dat ideea de a-mi face blog si sa va recomand sa intrati pe acolo, caci are cateva povesti interesante.