Cartea de pe noptiera

Cartea de pe noptiera. Un blog care imi place mult. E scris simplu, pe intelesul tuturor, are o multime de recomandari de carte (atat pentru copii, cat si pentru adulti), are o intreaga biblioteca in spate. :) 

"Cartea de pe noptiera. Care dintre ele? Am multe carti puse langa pat, sa-mi fie la indemana cand ma apuca dorul de ele, cand vreau sa ma relaxez sau doar sa ma simt in locul potrivit. Daca va uitati cu atentie, observati ca imi lipseste Dune, de Frank Herbert, caci intr-un moment greu al vietii mele aceasta serie m-a scapat de niste griji. Poate ca intr-o zi voi reusi sa o repun acolo unde ii este locul, pe "noptiera". Mai visez sa am pe noptiera Jocul lui Ender si Aici sunt tigri. Bine, visez sa am multe, cat mai multe carti pe noptiera..."

Ieri te iubeam ca un nebun

Ieri te iubeam ca un nebun,
Azi parca vreau sa ma razbun,
Maine voi incerca sa fiu mai bun...

Pasiune pentru blogging

Exista bloguri si bloguri, dupa cum stie toata lumea. In spatele lor sunt oameni. Unora le place sa scrie, altora sa faca fotografii. Nimeni nu e de condamnat sau de judecat. Este stiut deja faptul ca blogul poate da dependenta, daca te lasi manat de pasiune si pui suflet in ceea ce faci. Urmaresc o multime de bloggeri de pe la noi. Despre unii am scris in lista bloggerilor, despre altii urmeaza sa scriu eu sau colegii mei, cand vom avea timp. Pana atunci, mergeti pe un blog de fotografii pentru a vedea niste nori superbi, animale de casa tare frumoase, flori de toate felurile si multa pasiune pentru blogging. Voi din ce categorie faceti parte? Considerati ca lucrurile facute cu pasiune au o valoare mai mare? Credeti ca bloggingul poate fi mai mult decat "cuvinte asternute la intamplare" sau "un jurnal intim despre mine"?

Ce se poarta in 2015

Ce se poarta in 2015

Se poarta versurile far' de rima,

Iar unii spun ca asta-i crima. 

Se poarta blugii rupti in fund

Care nimic nu mai ascund.

Se poarta gentile uriase, 

Dar si elevele codase. 

Se poarta zi de zi alta culoare

Cu politicieni din floare-n floare.

Se poarta certurile intre frati

Si vorbele manjite de rahati.

Se poarta rautatea fara margine

Langa spalarea falsa de imagine. 

Se poarta in 2015 diverse balarii

Verde padure

Daca tot e week end si vreau sa ma relaxez, poate ca ar fi bine sa nu imi obosesc prea tare neuronul scriind articole interminabile, cum fac altii, ci sa caut prin calculator niste poze simpatice. De cum m-a fulgerat acest gand, mana s-a si indreptat spre mouse, mouse-ul si-a indreptat cursorul catre locul unde tin pozele facute asta-vara pe munte, iar pozele s-au grabit sa se indrepte catre acest blog nou. Nu se pricep inca sa se aseze singure in pagina, deci trebuie sa iau o mica pauza de la scris si sa ma ocup de problema lor, caci nu pot lasa atata verde padure sa stea la umbra calculatorului pana cand cade frunza, mai ales ca este deja octombrie si orice noua zi augmenteaza acest risc, nu-i asa? Iata cat de verde este verdele padure vara in drum spre

Cate articole poti scrie intr-o zi?

S-ar putea spune ca daca am deschis un blog ma numesc blogger si sunt in randul bloggerilor. Nimic mai fals, daca ma uit in jurul meu la ceilalti bloggeri si daca numar articolele scrise de mine in aproape un an, comparand apoi cu numarul de articole scrise de altii intr-o singura zi. Da, tocmai am vazut ca unii pot scrie cate zece, douazeci sau chiar cincizeci de articole pe zi, lucru pe care eu probabil nu il voi putea face nici peste zece ani. E drept ca multi dintre ei scriu si pe bani si probabil asta ii motiveaza suficient pentru a lucra suplimentar. Poate ca au si mai multa imaginatie de pot gasi atatea subiecte in fiecare zi. Poate ca sunt, pur si simplu, mai buni decat altii. Voi cate articole puteti scrie intr-o zi? Si cate scrieti,

Am avut si caine

Aveam in jur in 14-15 ani cand sora mea a adus in curte un caine tomberonez. I-am pus numele Nero, desi el era alb cu maro. Mamei nu prea i-a convenit in prima clipa si ne-a pus sa promitem ca ne vom ocupa in mod responsabil de el. A insistat pe ideea ca un caine nu e o jucarie, ca nu e un animalut de plus pe care sa il pui in vitrina si sa il lasi acolo, uitat si prafuit. Ne-am luat sarcina foarte in serios si dupa cateva discutii aprinse am decis ca eu sa il plimb la anumite ore si sa curat curtea dupa ce isi facea nevoile, iar sora mea sa se ocupe de educatia lui, asta insemnand sa il dreseze cat putea ea de bine dupa ce se va fi documentat bine din cartile pe care le aveam in biblioteca si de care eu oricum nu ma atingeam. Orice minune tine trei zile, a exclamat mama cand a vazut cat de repede ne-am plictisit de responsabilitati si cat de repede am decis sa il ducem la tara,. la mamaia. De curand verisoara mea si-a luat un caine. Vazand cat de frumos se joaca cu el, parca ma apucase dorul de animale si parca ma batea gandul sa imi iau si eu un caine. Asta pana cand mi-a spus sa merg cu ea sa plimbe cainele.